pe forumul meu preferat (dupablogurilegri), un prieten virtual a adus un articol interesant din romania libera. discutzia s-a dus însa pe o panta nesperata de mine. mai întâi de toate, postez articolul.

_________________________________

Imobiliare
Mica Publicitate
Cultura - "Saracii iubesc Facebook-ul"
Vlad Ursulean
Sambata, 16 Mai 2009

» Cel mai mare semn de saracie e dependenta de a fi “conectat” – prin SMS-uri, Twitter sau Facebook. Asta a explicat autorul de science-fiction Bruce Sterling intr-o conferinta de la un festival de tehnologie din America.

» Scenariul contrazice ideea cum ca cei “conectati” vor detine puterea, si a starnit dezbateri incinse pe Internet dupa ce a fost discutat in ziarul New York Times si in retelele de socializare.

Discursul a fost tinut in martie, la Festivalul South by

Southwest din Austin, Texas, insa a inceput sa fie larg discutat pe Twitter si bloguri abia dupa ce a aparut un articol despre el in New York Times.
In mod ironic, discursul pe care un scriitor despre tehnologie l-a facut la o conferinta despre interactivitate intr-o sala plina cu bloggeri si jurnalisti n-a fost inregistrat de nimeni. Cu toate astea, bucati din el au fost consemnate in timp real pe cateva bloguri. Din ele se reconstituie urmatorul peisaj:

Conectivitatea e un simbol al saraciei
In anii ’90, se credea ca oamenii se vor imparti intre cei care sunt conectati – si care detin, astfel, puterea – si cei care nu sunt conectati, deci mai saraci. Astfel explica procesul pe blogul sau (bavatuesdays.com) profesorul Jim Groom de la universitatea Mary Washington din Virginia, care a participat la conferinta: “Lucrurile nu au mers chiar in felul acesta, conectivitatea a devenit mai ieftina decat se credea, prin telefoane mobile si Internet. Iar acum a crescut dependenta de aceasta conectivitate si ea a ajuns, mai degraba decat un indicator al privilegiului, un semn al saraciei. Realitatea e ca bogatii sunt cei care isi permit sa nu fie conectati, sa nu lucreze la “brandul lor online”, sa nu stea pe Twitter ore in sir.” Articolul din New York Times intareste aceasta viziune.

Nu ne permitem intimitate
Autorul lui spune ca “doar saracii – definiti vag ca cei fara alte optiuni – sunt obsedati de conectarea lor. Oricine cu un suflet puternic sau un portmoneu gras isi inchide telefonul si cultiva o gradina privata care tine Netul salbatic departe. Omul relaxat, sugereaza Sterling, savureaza izolarea sau intimitatea cu prietenii, preferabil inconjurati de carti si filme si tablouri si vin si viniluri – lucruri originale care stau unde sunt si nu pot fi copiate, corupte si aruncate in jurul globului cu cateva click-uri. Traim pe Net in aceasta suprapopulare doar pentru ca nu ne permitem intimitate.”

Falit pe Twitter
Scenariul lui Sterling a fost intens criticat, mai ales cu exemple ale unor comunitati foarte sarace care au fost “ridicate” prin introducerea telefonului. Insa, asa cum explica scriitorul pe blogul sau, saracia la care se refera nu e pur fizica – sa mori de foame – ci o versiune mai corporatista: sa fii angajat de rand intr-o companie, sa iti vinzi libertatea (si timpul pe care l-ai putea petrece cu ceilalti) pentru un incert confort financiar, sau sa iti inlocuiesti individualitatea cu trasaturi ale unor accesorii (un mobil stralucitor, de exemplu). “Chiar daca esti falit – si unii dintre voi, probabil, vor fi – vei fi masiv si dens conectat,” spune Sterling.

Cu note proaste pe Facebook
Chiar in timp ce se dezbatea subiectul, in revista Wired aparea un articol despre un studiu de la universitatea din Ohio, care spune ca utilizatorii de Facebook sunt studenti mai slabi si au note mai proaste la scoala. Adauga, apoi, ca Facebook-ul nu face studentii mai slabi, ci pur si simplu cei care sunt usor distrasi de la invatat vor gasi in site-ul de socializare o noua sursa de distragere.
Insa Bruce Sterling foloseste el insusi toate aceste instrumente: are 700 de fani pe Facebook, e activ pe flickr si Twitter, unde are peste 4.000 de abonati, si scrie zilnic pe blogul sau (wired.com/sterling). Asa ca reactiile au curs: pe Twitter, utilizatorul “marcad” spune “«Futuristi» ca Bruce Sterling care traiesc bine din universitati pretentioase, bugete ale oraselor si declaratii inalte sunt doar un alt simbol.” Altul, “jedibunny”, comenteaza ironic “vai de mine, twitterul ma face sa ma simt asa de impovarat acum! La naiba, bruce sterling.”


si de la festival s-a scris mult, majoritatea participantilor trimitand in timp real texte de pe laptopuri si telefoane mobile. De altfel, s-a scris atat de mult incat reteaua mobila AT&T a trebuit sa mareasca banda alocata orasului Austin, pentru ca se bloca din cauza traficului.
Pentru ei discursul a fost socant, probabil intentionat, dar in fond e o reluare a ideii din spatele faimoasei replici a lui Thomas Edison: “Vom face electricitatea atat de ieftina, incat doar bogatii vor arde lumanari.” Sterling ar spune “Vom face conectivitatea atat de ieftina, incat doar bogatii vor vorbi fata in fata.” In zonele civilizate, replica lui Edison s-a adeverit.

» Parintele cyberpunk-ului si profetul Internetului
Bruce Sterling e un scriitor american de science-fiction, unul dintre fondatorii miscarii cyberpunk. A scris prima carte in 1977, la 23 de ani, si de atunci a ajuns o voce influenta atat in science-fiction, cat si in evolutia mai realista a Internetului. Mai publica in revista Wired si pe blogul wired.com/sterling.

_______________________________________________________________________

m-a surprin reactzia, atât aici cât shi în afara tzarii, mai ales în america, între internautzii ce sunt kiar fani ai mishcarii shi literaturii cyberpunk ce e reprezentata de catre sterling.

adict_internet

kiar e nevoie sa ne spuna cineva in fatza, celor ce petrecem multe ore pe net ca cei ce sunt bogatzi shi ishi permit metode de petrecere a timpului liber inaccesibile marii majoritatzi nu stau de palavre pe facebook 5 ore pe zi? trebuie facuta distinctzia intre blogurile shi paginile ce popularizeaza munca unuia (a lui sterling insushi) shi retzelele sociale. una e sa intri din cand in cand pe un forum ca sa dezbatzi un fapt punctual shi alta e sa traieshti pe internet.

de cand traiesc in afara tzarii, am luat de cateva ori hotararea de a ma lasa de forumizat. dar, deshi cashtigam mai mult timp pe care-l foloseam in viatza reala, creshteau simptomele sindromului lui ulise shi iremediabil, dupa un an-doi (am rezistat mai mult decat cu lasatul de fumat) m-am intors. dintre forumurile straine, ma intereseaza strict cele specializate, nu cele de vorbit discutzii (pentru ca felul nostru de-a vorbi românesc, ¿cum sa-l explic?  intelectual-mârlänesc, e de neîntzeles în lumea mea reala shi de neacceptat. shi n-am ce face! îi simt lipsa.)

sterling se refera la alt fenomen ce intzeleg ca aici, in românia, încä nu exista. il vad la nepoata mea (neromanca): ea, tot liceul ei shi toate liceele din tzara stau agatzate-n virtual ca sa povesteasca tot ce-au facut, ce-au gandit shi ce-au mancat, cand au zambit shi de ce. cea mai mare pedeapsa e sa i se taie jumatatea de ora zilnica de tuenti (retzeaua ei). presupun ca premiantzii nu au astfel de dependentze.
pe urma, shtiu de la un amic psihiatru ca are din ce in ce mai multzi clientzi adolescentzi adushi cu fortza de catre parintzii care  vor sa-i rupà de viatza virtuala. dependentza de net, de televizor, de jocurile play-station e treaba serioasa. shi nu-s probleme tipice de oameni bogatzi, care au alte adictzii, mai de lux, cum ar veni.

expunerea intregii vietzi a unei adolescente pe net mi se pare kiar ingrozitor de periculoasa. exagerez? vai de mine daca pricep cum nu le ingheatza parintzilor sângele de frica shtiind ca oricine poate citi totul despre fiica lor de 13 ani.

zau daca intzeleg de unde atata iritare in fatza articoluli lui sterling?e doar pentru ca i-a facut saraci? (omul a explicat nuantza). a nu fi bogat e o insulta?

Advertisements

repet: aceasta categorie a blogului meu e menita sa va momeasca catre filmele pe care le iubesc. filmele traiesc din energia celor ce le vad. shi cu cat mai multe suflete vor tresari de emotzie in fatza legendei pianistului ce nu a pus niciodata piciorul pe uscat, cu atat filmul va trai mai mult.

mda.  giuseppe tornatore.


laleggendapianista

am plâs cu muci, asha cum se cuvine, la nuovo cinema paradiso, dar daca ma intrebatzi care e tornatorele ce s-a culcushit in sufletzelul meu, acesta e legenda pianistului pe ocean. americanii, au tradus asemenea minunatzie de titlu drept the legend of 1900, care pare asemanator cu titlul ala de serial sf:  the 4400. ceva motive aveau, dar ce aiurea! shi ce diferit de spiritul filmului! titlul italian e o bijuterie.

caci povestea pianistului de geniu pe nume  danny boodman t.d. lemon ninteen hundred, omul ce nu a pus in veci piciorul pe uscat, trebuie sa aiba un nume legendar.

“Da una nave si può anche scendere ma dall’Oceano…”

s-ar zice ca asta e geniul lui tornatore: microuniversurile: o lume intraga reprezentata printr-un cinema, dar shi cinematograful ca suflet, ca lume interioara a eroului.
shi aici, in filmul de azi, o lume stranie pe un vas de croaziera ce e intr-atat sufletul personajului, ca el nu poate pune piciorul pe uscat.

ca sa va introduc direct in spiritul filmului asha cum îl väd eu, trec peste orice explicatzie deshteaptä a poeticii lui tornatore shi va pun un video scurt. asta-i scena in care pianistul danny boodman t.d. lemon ninteen hundred se întâlneshte pentru prima datä cu viitorul sau prieten, trompetistul max tooney. e totodata prima scena a lui tim roth, care-shi face o intrare magistrala. este prezentata cea mai poetica, mai absurda, mai delicata, mai suprarealista maniera de a se vindeca unul de räul de mare. shi este scena la care am simtzit cä m-am îndragostit iremediabil de film, indiferent ce urma sa fie dupa acest moment (video de 5 minute).

… perfectzi shi nebuni, dansând cu oceanul…

in teorie, nu ar fi nevoie sa mai spun nimic despre maniera lui tornatore de a dezvolta scenariul. un om ce porneshte de la astfel de premize, care fortzeaza astfel de metfore, de un mod la fel de nebunesc ca al personajelor sale, merita toata atentzia.
___________________________________

ce muzica poate insotzi astfel de dialog?

jelly roll morton: cred ca stai pe locul meu.
1900: (cu naturalitate): tu eshti cel ce a inventat jazz-ul, ¿nu?
jelly roll morton: asha se zice. shi tu eshti cel ce nu poate canta fara sa aiba oceanul sub fund, ¿nu?
1900: asha se zice.

ce muzica trebuie sa insotzeasca personaje ce danseaza cu oceanul, sau care au inventat jazz-ul? acum imaginatzi-va ca personajele de mai sus se implica într-un duel muzical? cum trebuie sa fie acea scena, dumnezeule, daca cea cu pianul patinand prin salon, dansand cu oceanul, a fost doar un preambul, a fost doar de încalzire?
dar cum poate sa aiba unul asemenea tupeu shi sa inventeze astfel de personaje?

exista un domn, un scriitor, filosof shi impatimit al muzicii  pe numele sau alessandro baricco. el scrie un monolog teatral ce peste timp ajunge sa fie preluat shi ecranizat de catre tornatore. publicata cu numele 1900, piesa pretindea k un singur actor sa interpreteze trei personaje, trei muzicieni de geniu. acu toata lumea-l shtie, k e celebru pentru romanul matase. recunoscuta finetze shi originalitate par acum clar din aceeashi familie cu a lui tornatore. dar cand se facea filmul, nu era deloc asha. baricco era doar un neîntzeles shi un ciudat. (adevarul e ca daca face unul cunoshtintza cu proza lui incepand cu traducerea romaneasca de la “matase”, sunt toate shansele ca baricco sa-i ramana la fel de necunoscut shi de neapreciat). tot skeletul narativ vine de-aici, din monologul lui baricco. tornatore s-a trezit doar in fatza faptului ca un altu a inventat un univers tornatorian. pe urma, tornatore e capabil sa vizualizeze, sa dea viatza unei astfel de lumi, sa o mute de pe hartie, de pe scena pe ecran, umpland pelicula de detalii ce dau viatza istoriei.

aici pamantul e doar o virgula intr-o existentza. mai sunt vocile ce striga cu disperare, fericire shi sperantza: americaaa! , cele ce anuntza ca s-a ajuns la destinatzie, ca publicul pianistului de skimba. acesta e pamantul: locul unde pleaca shi de unde vin oameni trecatori shi marfuri.

cal-laleg

m-ar complexa sa fac un film in care pornesc de la premiza ca personajele mele sunt cei mai buni muzicieni. unde ash gasi muzicianul capabil sa faca o coloana sonora credibila, astfel incat melomanii sa nu iasa din sala dezamagitzi? tornatore shtie. shi datorita lui s-a intalnit monologul lui baricco cu muzica lui morricone.
deci sa-l adaugam pe domnul enio morricone, parte mai mult decat esentziala a combinatziei de fortze.

toate personajele ishi zic intr-una unul altuia ce geniali muzicieni sunt. care de care e mai mare shi mai recunoscut shi apoi ramane mut de uimire in fatza improvizatziilor lui 1900. tim roth a invatzat 6 luni de zile sa faca sa para ca e pianist, shi inca o pasta total aparte de pianist. ce-i drept, treaba e asha de bine facuta, actorul are veshnic acea nonshalantza, acel zambet de om ce se hraneshte cu muzica, ca una dintre intrebarile cele mai puse pe paginile lui de fani e asta: ¿canta la pian?
cred ca raspunsul cel mai potrivit este: … daca e nevoie…

tim_laleg

sa zicem k pâna aici a durat momeala; cum simt ca mai am ceva de spus, pun panglica galbena de politzie pentru a înconjura perimetrul. cei ce doritzi sa va coborâtzi filmul (contra cost, fireshte. sa nu credetzi ca dau sfaturi ignobile! (sic) avetzi titlul in engleza, in italiana, exista shi subtitrari la indemana). opritzi-va aici cu lectura. cititzi restul dupa ce va vetzi bucura de film shi vedem noi daca avem aceeashi opinie sau nu (fapt eminament neesentzial).

DEZVALUIRE * SPOIL * DESTRIPARE * DEZVALUIRE * SPOIL * DESTRIPARE *

(restul, publicat in max 3 zile. deci… pana miercuri)

DSCF0529

jazz

filmul asta e intim legat de viatza mea, deshi, cand l-am vazut prima data, cand m-am indragostit de el, nu aveam cum sa banuiesc acest fapt.

4r8jdx5

are in spate exact tipul de istorie ce ma infioara: adik vine un domn din lumea clipului, cu sufletul plin de muzica shi tranteshte un prim film: un film negru. shi filmul e o capodopera. pai sa nu te inmoi in fatza domnului jonathan glazer?

asha-s eu: ma indragostesc shi de povestea din spatele filmului.

dar cand l-am vazut prima data, cand m-am indragostit de film, nu shtiam cine-i glazer shi nu cunoshteam povestea.

shi acum sa incerc sa aflu ¿ce are filmul asta cu mine?

¿de ce locuieshte la mine in cap, spre deosebire de altele mai bune, mai premiate, mai impactante? analiza cine_logica deci!

nu am antecedente asemanatoare personajelor. nici nu m-am indragostit de domni care sa semene vreun pic cu personajele. dar, recunosc, ca ma atrage enorm genul in film:  violent, mafiot, soprano, baiat de-al lui scorsese, agramat cu pistol shi cu pitzipoanca de cot. nu cunosc genul asta de lume, nu vreau sa o cunosc, mi se pare opusa oricarei creativitatzi. n-ash putea scrie despre aceasta lume, pentru ca mi-ar fi imposibil sa ma documentez din frica absoluta shi animalica. asta sa fie filmul lui glazer pentru mine? o posibilitate de a privi prin gaura keii spre abjectzie, spre tot ceea ce imi repugna mai tare in fiintze, dar fara sa ma pun in pericol? pe deasupra, abjectzia vine genial impaketata, in jocuri actoriceshti de exceptzie, cu un scenariu scanteietor shi astfel orgoliul meu estetic poate fi satisfacut. ma uit la acest film din aceleash motive din care se uita lumea la tv la doamna aceea monstru agramat kemata nikita? ma indoiesc. dar doar putzin. ceva adevar exista. nu-mi plac filmele despre lumi frumoase, curate, corecte. nu ma intereseaza caracterele fara defecte. cu cat personajul este mai kinuit, mai dus cu pluta, cu atat ma atrage mai mult.

adica imi place mult vatel, enorm kiar, vatel cel bun, creativ, onest, luptator, cel fenomenal (ma refer la personajul lui depardieu). de unul ca vatel m-ash indragosti in viatza. dar in film, il prefer oricând pe don logan (personajul lui kingsley in sexy beast).

cred ca vad filme pentru ca prin catharsisul ce mi-l provoaca sa pot expulza demonii proprii. shi cu cat personajul propus e mai contorsionat, mai negru, mai violent, mai opus intzelegerii mele ratzionale, cu atat catharsisul, orgasmul filmic-intelectual, e mai puternic.

acest film e un debut pentru regizorul glazer, dar shi pentru scenarist: louis mellis. (sa nu leshin? prea mult! prea mult pentru sufletul meu.) de atunci domnul mellis a mai facut un film, bluberry (2004, regia jan kounen) shi mai are doua in proiect. intalnirile astea regizor-scenarist uneori sunt uimitoare (gen bryan singer shi christopher mcQuire se intalnesc pentru prima data shi scot public acces (1993), se intalnesc a doua oara shi fac the usual suspects (1995) … adik uau! domnii mei! shi se intalnesc a treia oara sa faca the standford prison experiment (deci deja innebunesc ashteptand sa fie gata).   va datzi sema ca n-ar fi eveniment mai mare pentru sufletul meu kinuit de cineast decat sa se reuneasca din nou glazer shi mellis, shi sa faca un fim despre ce vor ei k yo voi fi foarte incantata oricum. regizor-scenarist… cupluri creative: se intalnesc shi fecundeaza impreuna un film frumos. mda… invidiabil.

am fost pasionata din totdeauna de relatiile dintre imperiul britanic shi cel spaniol. sa aflu ca andalucia e un refugiu pentru pensionari englezi, a fost shocant pentru mine. acum ca traiesc in andalucia, filmul asta mi se pare ca a venit spre mine precum buzduganul care  bate in poarta palat, anticipând sosirea zmeului. sau, vine,bâldâbâc, precum bucata de stanca ce se desprinde din peisajul präfos-rocos (familiar noua din westernurile spagheti filmate in almeria) la începutul filmului. stânca vine ca cea ce a distrus caprele irinucai, sare peste capatzana lui gary (ray winstone) shi distruge frumoasa piscina turcuaz cu doua inimioare inläntzuite. bolovanul asta e, desigur, buzduganul trimis de don logan (kingsley) anticipand psihotica imersiune in viatza personajelor, in visele, coshmarurile shi reperele noastre.
din momentul in care am vazut bolovanul pe fundul apei, m-am indragostit iremediabil de filmul ce abia incepuse.

sunt convinsa ca glazer, mellis shi scinto au tras macar o vacantza andaluza înainte de a face filmul. prea au prins nuantzele locale. dar cine-i scinto? al doilea scenarist: david scinto. l-am omis intentzionat, ca sa pot reveni la subiect, sa mä invârt ca un câine-n juru cozii prin ceea ce-mi place. deci cuplul creativ ce a fecundat shi adus pe lume o capodopera, e de fapt un trio. in cinema, acest fapt nu este o perversiune. mai ales ca david scinto nu-mi strica teoriile. era shi el tot debutant cu sexy beast. energia inceputurilor promitzatoare shi geniale se simte peste tot, în fiecare cadru, în fiecare replica… cum nu o mai simt de decenii la scorsese de pilda. de-atunci, nu shtiu ce a facut david, ca cinema nu a facut. dar are un nou proiect tot cu partenerul lui de scris, mellis. vor lucra cu un domn ce pana acum a realizat un scurt metraj shi un documentar. adik curata tzacaneala in stilul meu! le plac începätorii. merg pe mana lor shi va anuntz de pe acum ca nenea malcom venville e un mare regizor. de unde shtiu? shtiu pentru ca mellis shi scinto lucreaza cu el. shi la cat de putzine filme fac genialii ashtia, banuiesc ca-s ori foarte betzi mai tot timpul, ori foarte selectivi.

nu ma bag sa fac critica filmului aici, ca gasitzi sigur cateva foarte bune cu google. nici nu voi analiza mareatza interpretare a actorilor, ca shi asta e pe toate drumurile. shi nu vreau sa dezvalui filmul celor ce nu l-au vazut shi din intâmplare dau peste blogul meu. vreau doar sa-i momesc.

hei! norocoshilor! ascultatzi aicea la mine, ca mult film bestial am bagat la viatza mea: punetzi mâna shi vedetzi sexy beast!

_____________________________

sä trecem la premii:

scenarishtii, regizorul shi ben kingsley au cashtigat premiul britanic acordat filmului independent, ceea ce mi se pare cinstit. ray winstone s-a ales doar cu o nominalizare.

au mai primit ei muuulte shi mai mari, shi mai marunte premii (pe care le gasitzi pe imdb).

remarcabil ca ben kingsley a fost nominalizat la oscar pentru rol secundar (2002) shi a fost invins de jim broadbent pentru rolul din iris. da va rog fumos! cine ishi mai aminteshte acum de jim? oamenii ashtia nu miros un film cult nici daca-i bagi cu nasu in oala in care se coace. (nu ca iris ar fi un film rau, sau jim un actor prost). dar daca au socotit ca unui sir britanic cu descendentza asiatica ii ajunge un oscar (gandhi), prost au socotit. jocul sau ca don logan ocupa numaru 97 in topul celor 100 mai bune actorii de film din toate timpurile ale premiere magazin. de la ghandi incoace i-au dat trei nominalizari (meritate), dar cea mai scanteietoare e cea pentru rolul din sexy beast. nu-s oscarurile cele mai meritorii premii de film, nici pe departe, dar am un fix cu ele. ce sa fac? am pus botul la marketing!

zona uruma

________________________________________________________

jazz

refacut in intregime topicul dgb.

in principiu, loc de joaca pt wellington shi uruma.

acceptam autsaidari.

aici se reface in intregime topicul de pe dgb.

postatzi daca avetzi kef.

______________________________
imi plac reinterpretarile, dar reinterpretarile geniale.
cateodata dau peste asha ceva.
acum am dat peste un album intreg de versiuni surprinzatoare (minunatzii hellsongs).

avetzi de-astea¿ datzi-mi shi mie. :P

propun aceasta … reinterpretare a lui

Van Halen – Jump

Hellsongs – Jump

http://www.hellsongs.com/